"imi imaginez o poienita plina de iarba verde si floricele galbene, albastre... fluturi zburda in toate directiile fara zgomot si fara graba... bineinteles deasupra poienitei se inalta cerul de un albastru calm... inca e dimineata si soarele nu a inceput inca sa dogoreasca.. Din padurice se aud strigatele matinale a pasarilor de tot felul.... paduricea e destul de deasa asa ca nu sunt vizibil decat primii copacei.. In jurul tulpinelor lor ferigi maricele ar fi singurele care rezista si se bucura de putintica lumina care razbate pana la ele...In poienita e boierie, e belsug, ploile ajung la fiecare firicel de iarba , la fiecare floare, iar razele soarelui dezmiarda fiecare fir de "viata", fiecare gaza... aici in poienita se intalnesc ingerasii si zburda si se bucura de cantecele pasarilor de soare de ploaie de lumina... in paduricea deasa e mai trist.. e mai intunecat cred ca lumina este doar sus deasupra coroanelor copaceilor care-si inalta parca bratele, ramuricile cu frunze spre lumina, spre ingerii care sunt acolo sus... aici jos pe pamant sunt frunze uscate de anii trecuti , crengi uscate, e fosnet dar nu prea simpatic auditiv..
Deci unde sa ma situez? In poienita sau in padurice sub copacii care lasa doar putintica lumina sa razbata pana jos? In poienita cred ca sunt prietenii care se zbenguie, sunt ingerii plini de voiosie, cu hainute curate si nu prea fistichii.... Eu umblu prin padurice si parca mi se refuza poienita...Inca nu razbat pana la ea ceva ma tine departe de ea ma invart pe sub copacei... Inalt priviri disperate spre coraonele lor...mai adast sub cate o raza care mai razbate prin desisul frunzelor ma mai incalzesc plec mai departe si ratacesc ma enervez si nutresc un gand nicidecum ingeresc: as vrea sa vina toamna sa pice frunzele si sa se lase frigu o mai razbate soarele in poienita dar nu va mai incalzi asa Vor pleca si pasarile si se va auzi doar freamatul crengilor, si fosnetul frunzelor uscate Si voi alerga ca un smintit si voi face zgomot si se vor speria pana si gandacei de vacarmul pe care il fac din rautatea asta care s-a acumulat in mine Eu acel monstru care zac de ani in padurea intunecata si care nu m-am intalnit niciodata cu ingerii din poienita si nu m-am prins in hora lor si nu am zambit a bucurie... Doar am ranjit ca un smintit cand a venit toamna........ caldura nu mi-a fost decat atunci cand cate o raza imi mangaia fata de o paloare bolnavicioasa, asemeni unui ban intins unui cersator de catre o fiinta miloasa Ingerii ii urasc sunt acolo in poienita si pot zbura si ridica sus sus si nu ii voi ajunge niciodata ma impiedic si nimeresc cu fata in noroi a plouat ieri si e noroi si sunt murdar si mi-e sila Oare noi astia care vrem sa stam la soare, vrem sa ne jucam macar cu prietenii nu cu ingerii, vrem sa avem hainute curate, vrem sa calcam iarba verde da care nu se supara de indrazneala asta, vrem sa admiram si floricele vrem si noi atat de putin, vom razbate vreodata din paduricea asta a vietii de gandac cu fata de om...
gandac si ? ce daca-s gandac cu fata de om? ma tarai prin padurice si mormai... oare mai pot vorbi articulat? candva am visat ca eram foarte vorbaret.. vorbeam cu copacii cu tantarii cu crengile uscate care-si varsau oful caderii lor . eram un obisnuit al padurii, de fapt eram singurul ..... Nu stiu de ce scriu la trecut...E o nebuloasa trecut prezent, prezent trecut se intrepatrund si fiecare isi aduce aminte de celalalt si se copie unul pe altul..... da chiar nu am nici macar o amintire placuta din padurice? chiar si atunci cand ma furisam pana unde aveam "voie" si ma zghaiam la ingerasii care se jucau.... da oare erau chiar ingeri sau erau semeni de-ai mei...Adica spalat semanam cu ei"
