
Singurul mod in care existam
Si totusi oamenii merg spre iubire
orbeste
noroc ca iubirea nu doare
poate sa si doara
atunci cand ploaia intregului cer
cade pe puntea unui singur vapor
acela ce-mi spinteca visul
cand spintecarea mi-e locuinta
ea singura felie de real
cufundat intr-o mare de vis
singura mea dilema
de ce sa stau in spintecare
ea insasi este un accident
esenta este visul
astept in port sa-mi porneasca
vaporul
iata-l se misca spre tinta
o stie
merge spre ea
dar o cauta-ntr-una
e plina marea de tinte
ca adancul de pesti fluorescenti
poti sa-ti alegi oricand una
sau mai multe
si totusi
ratacesti fara tinta
vaporul meu curge albastru
prin stanga cetatii
colosul din Rodos
intoarce capul pentru ultima oara
Good bye
Ni s-au dat cativa kilometrii de otgon
ca sa ne legam prietenii
valurile sunt mari
ne salta ca avionul trecand
prin goluri de aer
ne-ar trebui centuri de siguranta
dar nu avem
avem doar veste de salvare
fara instructiile de folosire
inteleg de ce unii au rau de mare
eu nu am
am rau de real
mi-e bine in vis
de aceea supravietuiesc in real
Vaporul merge impotriva fluxului
salta ca o minge
in sus si in jos
in dreapta si-n stanga
ca o stea iesita din calea lactee
si ratacind halucinant prin spatiul iubirii
se va rataci si calea lactee
Nu pot sa mai scriu
pot doar sa iubesc pe cineva
ca pe mine insumi
pot sa si cant dar ce rost mai are
marinarul e deja indragostit
de o luna de zile
ancora lui a prins radacini
intre cei doi pomi
al vietii si al cunostintei
nu stie nici el ce vrea
viata sau cunostinta
Ar vrea sa plece dar nu poate
pleaca dar crede ca sta
crede ca stie dar nu stie
crede ca uraste dar nu
vorba Doinei Uricariu
cand ne uram ne mai leaga ceva
se-arunca nesfarsit marea spre noi
val dupa val
soarele meu albastru in acest secol
isi trimite toate razele-ntr-un singur
pocal
albastre si ele
imi deschide calea spre vis
vis ori abis
nu-i nicio diferenta
totul este ca smirna
sa-ti trezeasca credinta si dorul
ele sunt singurul leac impotriva
mortii
numai sa nu credem ca ne e dor
si sa ne inselam
mai bine sa ne fie dor sa credem
singurul mod in care existam. (Theodor Damian)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu