Am zile cand plang…mi-am facut din a plange un obicei?...ma ascund in baie, ma asez pe jos si im strang genunchii la piept si plang…plang de furie, de neputinta…imi plang necazurile, tristetea…spunea cineva odata ca lacrimile nu spala pacatele dar le inmoaie…eu nu imi plang pacatele caci ma vor urmari toata viata…amintirea lor ma indeamna sa ma gandesc bine la ele inainte de a le repeta, ma opreste efectiv sa le mai fac vreodata…dar imi plang tristetea si neputinta de a da timpul inapoi…plang pentru zilele in care ma mangaia pe frunte si imi spunea ca ii este dor…si mie imi e dor…plang dorul asta sfasietor…las lacrimile sa mi se adune sub pleoape …plang ca un copil, tremurat, cu sughituri…plang zilele in care nu am fost acolo unde imi doream, plang clipele pe care le-am pierdut, plang pentru tot ceea ce mi-as fi dorit sa fac si nu am apucat sa fac...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu