...

Sufletul meu era o rochie albastru-deschis de culoarea cerului;
am lasat-o pe-o stanca, pe tarm,
si-am venit la tine goala ca o femeie.
Si ca o femeie m-am asezat la masa ta,
am baut vin cu tine si-am sorbit din parfumul de roze.
M-ai gasit frumoasa, mi-ai spus ca m-asemuiam
unei fiinte vazute in vis,
am uitat totul, am uitat copilaria, caminul,
nu-ti stiam decat mangaierile ce ma tineau prizoniera.
Si tu ai luat surazand o oglinda si m-ai rugat:
priveste-te-n ea!
Am vazut ca umerii mei erau facuti din pulbere
si cadeau in pulbere,
am vazut ca frumusetea mi-era bolnava si nu voia
decat sa dispara,
O, strange-ma tare in brate, atat de tare incat sa
nu-mi mai trebuie nimic altceva. (Edith Södergran)