Ideea unui jurnal nu mi-a suras niciodata.Nu pot sa imi explic asta, nici macar nu am incercat vreodata sa ma intreb de ce, de fapt.La un moment dat, in copilarie, am fost luata de valul modei de a tine un jurnal si am fost neplacut surprinsa ca nu imi folosea la nimic, din contra, gandurile mele erau foarte usor descoperite de mama .Si ma cuprindea un fel de suparare ca nu mi le pot asterne pe hartie in liniste, fara ca ele sa trezeasca suspiciuni, fara ca ele sa nu fie disecate de altii, fara ca ele sa nu fie doar ale mele.Apoi am invatat sa le pastrez ascunse undeva in subconstient.Urmaream zilele trecute un episod din "Mesaje de dincolo" si m-a frapat ultima dorinta a unei femei inainte de a trece pragul dincolo...lasase in urma ei o intreaga arhiva de jurnale, de a caror existenta nu stia nimeni, tinute de la ovarsta frageda pana in ultima clipa inainte de plecarea de acasa.Si am realizat cata mangaiere poate exista in a descoperi cele mai ascunse ganduri ale unei persoane dragi dupa ce sfarsitul ne desparte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu