Azi… 19.05 : cand lipsesti imi caut de treaba. Ce treaba ? Pai m-a palit sa fac curatenie putin prin cutiile cu caiete din trecut. Fireste ca am descoperit si ceva ramasite de prin liceu si nu imi vine sa cred ca inca mai exista dupa douazeci de ani. Totul e meritul mamei. Ea e cu stransul vechiturilor. Si eu, ca o copila ascultatoare ce sunt, i-am urmat exemplul. Dar nu am avut rabdarea necesara sa rasfoiesc printre paginile destul de ingalbenite asa ca m-am obosit cu jurnalele mai « noi ». Noi dar vechi, of course. Si uite asa am realizat ca eu de fapt sunt fericita, ca de vreo doi ani jumatate calc pe nori si caut sa imi prind inima si mintea care se plimba nitel mai sus decat mine. Dar stau si ma intreb ce am facut ca sa fiu asa… I didn’t do anything. Si totusi… constat ca m-ai invatat sa zbor, m-ai invatat sa am curajul sa ma redescopar odata cu tine, mi-ai cedat o pereche de aripi si mi-ai dat drumul intre cer si pamant si uite-ma… plutesc. Si e al naibii de bine asa in aer, respirand aer proaspat.
Si ca sa fac in ciuda tuturor uite ca nici nu ma uit in jos dar nu de frica, caci nu o mai simt, ci doar pentru ca simt ca pamantul nu e aproape inca. Mai tii minte ca imi era teama sa visez, ca imi era teama sa ma las in voia aerului ? A trecut mult timp de atunci, nu ? Parca ar fi o viata si parca ar urma inca o viata si inca una si … imi pun mainile la ochi si te caut cu gandul. Te vad… esti undeva mai sus de cat mine si imi zambesti strengar, imi faci semn discret cu ochiul si ma poftesti sa ma bucur de dragostea asta adolescentina venita tarziu dar hotarata sa nu plece nicicand.
Ma predau… tie, fireste. Recunosc ca sunt pierduta intr-o situatie fara nici un exit door si e splendid.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu