A fost un moment de liniste.M-am dus in locurile noastre de suflet.Am retrait micile noastre secrete si am privit la lumea noastra pentru cateva ore.Iti mintesti, inger drag, cum radeam si plangeam impreuna, cum ma tineai de mana cand imi era frica si cum ma tineai in brate atunci cand simteam nevoia sa ma stiu protejata?Eu n-am uitat.In fiecare seara merg la somn cu gandul la tine, gandindu-ma la tot ce a fost si nu va mai fi, cu ochii tristi plangandu-ti departarea.In fiece clipa traita ma ineaca dorul de tine dar supravietuiesc zambind caci stiu ca ma veghezi.Oare de ce dor atat de mult amintirile?De ce, mereu, fiecare loc le trezeste la viata si ma rascolesc atat?!Au fost momente cand l-am rugat, pe EL, sa ma invete sa uit pentru a nu mai simti gol si umbre, pentru a imi fi mai bine.Apoi m-am razvratit.Imi doresc fiecare amintire, fiecare clipa traita impreuna.Imi ostoiesc dorul si micsoreaza departarea.Azi ti-am scris si ti-am lasat scrisoarea acolo numai unde tu stii ca o vei gasi.Am pus in ea toata dragostea mea de fiica.Am pus in ea tot ce doare acum si tot ce a ramas neintelegere intre noi, tot ce nu am apucat sa explicam.Si stiu, te-am auzit cand imi sopteai ca nu e distanta intre noi caci apatinem aceluias cer.Noapte buna taticul meu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu