acum ceva timp am luat o clepsidra in mana....am intors-o, plina de speranta si am lasat sa se scurga nisipul... mi-as fi dorit ca la final, cand timpul s-ar fi scurs sa ma simt implinita, capabila sa o intorc din nou caci nimic nu ar fi schimbat ci totul ar fi la fel...vis, poezie, fericire, bucuria unor clipe unice, iubire, speranta... azi nisipul s-a scurs...cu el s-a strans si inima mea...mana nu mai are curajul sa intoarca clepsidra... ma uit pierduta in jur si realizez ca totul a fost iluzie ... un timp care nu se va mai intoarce pentru ca nu mai exista cale de intoarcere....si e trist.... e pustiu in fata mea...e pustiu in jurul meu... totul s-a naruit, s-a transformat in nisip... speranta... nu mai exista...iluzie...mi-e teama sa o mai gandesc... dorinta...ma simt incapabila sa imi mai doresc ceva... implinire...nu o mai simt, m-am transformat intr-o secunda intr-un nor de praf...ai suflat spre mine si am zburat...vantul ma poarta aiurea, ma imprastie ... neputinta... asta da, ma caracterizeaza, ma defineste... stau si ma gandesc dar nici macar nu stiu la ce...doar incerc sa imbin cuvintele ce imi rasar in minte si sa formez o propozitie cu ele... din pacate nu pot sa ma adun...nici cuvintele nu le mai pot aduna, pentru ca nu le mai gasesc rostul... regrete... ma invaluie si imi strang inima in palmele lor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu