Atat de liniste

Imi place linistea. Poate sunt ultima dintre putinii care o apreciaza, dar important este ca am descoperit-o, o iubesc. Cum am gasit-o ? Simplu. Era un moment dificil, sufeream si am gasit linistea. Era acolo langa mine, ma consola. Am plans cu ea, am ras cu ea, i-am vorbit si ea m-a ascultat, linistita, fara sa ma intrerupa. Am si strigat la ea, am prins-o in palme si am modelat-o exact asa cum am vrut eu. Am facut-o parte din mine si am fost fericita. Si ea a fost fericita odata cu mine, mi-a zambit cand i-am suras, am dansat amandoua nopti in sir, am cantat in ploaie si nimeni nu ne baga in seama. Ma privea cu ochi mari si intra in jocul meu. Apoi ne-am atasat atat de tare una de alta incat linistea a devenit eu si eu am devenit liniste. Ne-am intrepatruns una cu alta pentru ca mai tarziu sa ajungem sa ne confundam. Cand am vrut sa aflu care din noi doua sunt eu am muscat-o usor de mana dar nu a strigat caci ea e atat de tacuta. Am plans si i-am ingrijit rana, caci o iubesc, e parte din mine, din sufletul meu. Ma insoteste peste tot, e cea mai buna parte din mine. O iubesc pentru ca m-a invatat sa fiu indiferenta atunci cand trebuie. Ador sa fim singure. Nu se aude nici un sunet si totusi ne spunem tot ...ea se exprima prin mine. Pacat ca nu sunt multi cei care iubesc linistea. Ei nu au aflat inca ca linistea este tot ce poate fi mai frumos in lumea asta, e ceea ce am visat sa fim si nu am reusit sau ceea ce visam sa devenim si am ajuns sa fim. Linistea e tot, linistea e viata, linistea e iubire, linistea e zi si linistea e noapte, e soare si e luna, e stea si e minune.