Ma gandesc cum ar fi fost... cum ar fi fost daca reuseam sa te intorc din drum, cum ar fi fost daca as fi stiut sa te strig atat de tare cu gandul incat sa lasi la o parte pe toti si sa iti amintesti ca noi trei eram cei importanti in poveste, cum ar fi fost daca ... dar e inutil sa ma intreb caci stiu raspunsul... ar fi fost bine.
Acum, dupa cinci ani, stau si ma intreb cum ar fi daca ai pune cerul tau langa inima mea si lacrimile tale ar fi ploaia mea iar la capul patului mi-ai ridica curcubeu sa imi amestec negrul din suflet cu violetul tau, ma intreb cum ar fi daca m-ai imbratisa cu aripile tale si mi-ai reda visul intrerupt nefiresc si brusc si fara rost si... ma trezesc iar si iar singura intr-un pat care a fost al nostru si l-ai lasat doar al meu, ma trezesc dintr-un vis in care alerg sa prind o mana intinsa dar nu ajung niciodata sa o prind, ma trezesc si iau de pe noptiera aceeasi fotografie in rama din care imi zambesti si promit sa adorm langa ea, pe perna ta si ... cer doar un vis in care sa regasesc senzatii si gusturi care imi lipsesc, cer doar cerul tau langa inima mea si dau la schimb lacrimile mele pentru vocea ta si curcubeul amintirilor noastre pentru o secunda cu tine.
Si stiu... zadarnic cer, zadarnic ofer. Trist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu