Nu am putut sa iti spun adio asa cum ar fi vrut toti

Au trecut o mie cinci sute cinci nopti in care am adormit dupa ce ne-am dezvelit trupurile invadate de caldura. In fiecare noapte am ramas paznic al linistii tale. Nu am ratat nici una, caci mi-a venit randul la a o face. Ieri noapte ma gandeam la un moment trist, la singura noapte cand nu ai mai vrut sa fii paznicul linistii mele, cand ai evadat din viata noastra si din viata. Zile si nopti la rand am incercat sa adun cuvinte perfecte cu care sa creionez acel "adio" pe care ar fi trebuit sa il spun pentru ca toti il cereau. Cum as putea sa o fac folosind cuvinte roase de vreme si acompaniate de melodia ce mi-ai lasat-o "amintire" pe telefon. E greu... inca nu te-am iertat. Asta nu inseamna ca te iubesc mai putin sau ca ceva este asa cum nu ai fi vrut tu sa fie. Daca vor poposi pe aici cei care te-au cunoscut si ne-au cunoscut sigur vor intelege despre ce vorbesc. Cum as putea crea un tablou din cuvinte pentru tine cand am creionat zeci si sute de schite ale chipului tau din lacrimi. As putea face orice numai cuvinte nu as sti sa iti pun impreunate intr-un tot. As sti sa aleg flori care sa iti redea zambetul strengar, as sti sa aleg valuri care sa iti redea pasiunea pentru viata, as sti sa aleg pasi care sa iti redea drumurile, as sti sa aleg linii ale palmelor care sa iti redea urmele mainilor tale pe obrajii mei... dar nu stiu sa aleg cuvinte care ....nu, nu vreau sa spun aici pentru cate milioane de motive te-am iubit si te iubesc. As vrea doar o secunda de eternitate sa te regasesc sa ma inveti ce sa scriu despre tine gandind la mine. As vrea sa le spun tuturor cat de fericita eram atunci cand erai la un sms pas de gandul meu, la cateva strazi intr-o cafenea, la cativa km de mine in oras, la cateva mii de km in alte tari, la un pas in fata mea in fiecare zi si la o rasuflare distanta in fiecare noapte. Acum ce sa le spun tuturor? Ca urasc timpul care s-a infratit cu departarea si te-au luat de langa mine, ca urasc faptul ca esti la o imbratisare rece departare acolo sus si nu ma mai poti strange in brate? Nu... O sa le spun ca de fapt nu ai plecat nicicand de langa mine doar ca nu ne mai putem atinge fizic, nu ne mai poate vedea nimeni sarutandu-ne sau imbratisandu-ne. Am sa le spun doar ca acum nu mai pot masura timp si nici distante in pasi pana la tine ci pot indrepta o mana spre piept sa le arat loc unde esti ascuns in camera cu ziduri de dor si pereti construiti cu milioane si milioane de lacrimi cu sange amestecate. Da....te-am ferecat cu zeci de lacate si nu ai sa poti evada nicicand pentru ca eu nu stiu sa iti spun "adio". Si nici nu vreau. Nu am sa gonesc surasul tau atunci cand ma asteptai in prag ca sa ma duci in pat si sa ma faci stapana peste timpul tau, nu am sa alung lacrimile tale cand iti tipai neputinta de a-mi pune lumea la picioare, nu am sa reneg mana ta strangand-o pe a mea in lungile plimbari pe malul marii, nu am sa uit gandurile noastre contopindu-se mereu si nici sufletele noastre cautandu-se in margini de vise ce altii le credeau pierdere de vreme. Voi spune doar ca atunci cand altii ar fi bagat mana in foc ca te voi da uitarii eu am invatat ce este neuitarea, ca am incercat doar sa fiu fericita pentru tine si stiu ca eu voi ramane pentru vesnicia ce ne desparte iubirea ta, chiar daca acum iubesc in alte culori. Si nu...nu voi spune nicicand "adio" ci doar multumesc...iti multumesc ca ai avut rabdarea sa iti arat cum sunt, cine sunt si mai presus de toate iti multumesc ca mi-ai permis sa fiu viata ta pentru atat timp cat ne-a fost dat.